Plombe dentare. Din ce se fac…

plombe dentare
Plombele dentare din rășini compozite sunt practic insesizabile. Nu le deosebești față de suprafața dintelui.

Amalgamul, cunoscut în mod uzual sub expresia de „plombă metalică”, reprezintă un aliaj metalic de culoare argintie, compus din argint, mercur lichid și alte substanțe. Acesta a fost interzis de către Parlamentul European la data de 1 iulie 2018. Inițial, popularitatea sa a fost redusă la extrem, interzicerea vizând inițial doar persoanele sub 25 de ani, femeile însărcinate și cele care alăptează. Ulterior, propunerea s-a adresat tuturor oamenilor.

Motivul pentru care amalgamul a fost exclus din medicina dentară este acela al toxicității mercurului. Această substanță face parte din categoria metalelor grele și s-a dovedit a fi un produs chimic periculos pentru sănătatea umană. 

Chirurgie dentară. Urgențe, tratamente și indicații

Amalgamul a fost interzis

Potrivit studiilor de specialitate, plombele din amalgam eliberează neîncetat vapori de mercur în corpul purtătorului. Acești vapori se pot acumula în creier, la nivelul tiroidei, plămânilor, rinichilor și ficatului. Există totuși o controversă în ceea ce privește periculozitatea amalgamului. Unii dintre cercetători susțin faptul că acumularea de mercur are influență în dezvoltarea unor boli precum parkinson sau scleroza în plăci. Pe de altă parte, există păreri care combat această supoziție cu argumente conform cărora nu au existat cazuri concrete ale influenței negative a mercurului. 

Materialele actuale pentru plombe 

În trecut, sigurul material utilizat pentru obturații era amalgamul. Acesta a fost utilizat pentru o lungă perioadă de timp, datând până aproape de momentul prezentului. În urma suspiciunilor ce vizau gradul de siguranță al acestui material, în cabinetele stomatologice au apărut noi versiuni precum glasinomerii și rășinile compozite. Ulterior, amalgamul a fost înlăturat în totalitate, cei mai mulți dintre medici utilizând materialele menționate anterior. 

Glasinomerii sau cimenturile dentare

Au o culoare apropiată dintelui și prezintă numeroase avantaje. Acest material aderă chimic pe suprafața dintelui și eliberează fluor pentru o perioadă relativ îndelungată, întărind astfel structura dintelui. Un alt avantaj al acestui material este acela că umiditatea nu îl afectează. 

Rășinile compozite

Sunt cele mai apropiate de dintele natural, din toate punctele de vedere. Aceste materiale au evoluat semnificativ de-a lungul timpului. La nivel de rezistență, rășinile compozite sunt superioare altor materiale destinate obturațiilor. Previn apariția bacteriilor, influențând astfel protejarea împotriva unei noi carii. Apropiindu-se foarte mult de proprietățile dinților naturali, rășinile reușesc să se comporte asemenea lor, având o rezistență foarte mare în timp. 

Estetic vorbind, rășinile compozite se regăsesc într-o gamă largă de nuanțe, pentru a servi oricărui pacient. Au translucență și transparență diferite tocmai pentru a recondiționa smalțul dintelui, nu doar pentru a servi la realizarea obturației. Asemenea materialelor glasinomere, rășinile compozite elibereaza ioni de fluor pentru a contribui la rezistența dintelui. 

Este foarte important să aveți grijă ce material utilizează medicul dentist pentru realizarea plombei. Noi vă recomandăm să nu fiți tentați de costurile reduse ci să alegeți calitatea.  Serviciile bune influențează benefic dantura și sănătatea dumneavoastră.

Vezi cum se folosesc rășinile compozite în lume. Tehnica dentară la nivel de superlativ

0/5 (0 Reviews)

OFERTĂ SPECIALĂ RECONSTRUCȚIE TOTALĂ

Oferta Implant dentar
Sistemul Sky Fast&Fixed Bredent ☝

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*