Lucrări dentare provizorii

lucrari dentare provizorii
lucrare dentara provizorie

Unele tratamente stomatologice sunt de durată, iar în intervalul ce cuprinde etapele de la șlefuirea dintelui, de exemplu, până la montarea coroanei, pot să apară o serie de neajunsuri funcționale și estetice. Pentru ameliorarea acestora există lucrările provizorii care suplinesc temporar coroana lipsă atât estetic, cât și funcțional.

Lucrările provizorii dentare sunt niște proteze mai puțin rezistente dar mai ușor de realizat, care au rolul de a înlocui temporar lucrările definitive. Se realizează de obicei din acrilat și spre deosebire de lucrările definitive se fixează cu cimenturi provizorii pentru a putea fi înlocuite de lucrările definitive. Aceste lucrări provizorii, care mai poartă numele de măscuțe, sunt menite a soluționa dezavantajele multiple ale unui dinte șlefuit, sensibilizat și rămas fără protecția coroanei pe o perioadă de timp relativ întinsă, până la finalizarea lucrării definitive.

Funcția de protecție

Dintele șlefuit este sensibil și necesită o protecție specială, pentru a nu fi afectat ireversibil și pentru a se evita senzațiile de durere și disconfort pe care acesta le poate cauza. De asemenea, gingiile au nevoie de protecție pentru a se vindeca fără a fi afectate de atingeri care ar putea vătăma țesuturile inflamate în procesul de cicatrizare.

Restaurarea provizorie se face cu ajutorul unor măscuțe realizate în cabinet sau în laborator, care se cimentează provizoriu în locul lucrării definitive.

Reabilitare masticatorie

Lipsa unui dinte poate să afecteze ocluzia corectă și chiar sănătatea întregii danturi. De aceea, se folosește lucrarea provizorie pentru a reda dintelui funcționalitatea în procesul de masticație. Se permite astfel pacientului să mănânce relativ normal pe perioada dintre șlefuirea dintelui și finalizarea lucrării.

Având în vedere rezistența scăzută a lucrării provizorii, este necesar ca medicul să dea pacientului unele instrucțiuni precise privind precauțiile necesare la masticație.

Funcția estetică dentară. Provizorie

Pentru ca pacientul să poată desfășura o activitate socială normală pe toată durata tratamentului este de preferat să mascăm lipsa provizorie a dintelui și să asigurăm pacientului confortul psihologic necesar. Lucrarea provizorie îndeplinește cu succes această funcție, dovedindu-se de mare ajutor în fazele intermediare ale procedurilor dentare de lungă durată.

Funcția de testare

.

Lucrarea provizorie oferă informații esențiale despre înălțimea și forma corectă a dintelui și oferă inclusiv posibilitatea testării culorii până la o alegere definitivă care să mulțumească pe deplin. Mai exact, aceasta funcționează ca un prototip, oferind predictibilitate asupra lucrării finale.

Pacientul are ocazia să testeze, să se obișnuiască cu lucrarea, să identifice și să semnaleze eventualele probleme și orice fel de disconfort din timp. Toate aceste informații sunt utile, sunt incluse în finisajele lucrării definitive și contribuie la obținerea unui rezultat optim.

Este recomandat să aveți cu medicul dumneavoastră discuții prealabile privind etapele intermediare ale tratamentului pe care urmează să-l faceți, cât și despre materialele folosite. De asemenea, medicul dumneavoastră vă va transmite niște reguli simple de igienă a lucrărilor provizorii și măsuri prudențiale necesare în timpul masticației.

0/5 (0 Reviews)

OFERTĂ SPECIALĂ RECONSTRUCȚIE TOTALĂ

Oferta Implant dentar
Sistemul Sky Fast&Fixed Bredent ☝

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*