A vrut George Washington implanturi dentare?

dureri de dinti
Durerile de dinti sunt vizibile in cel mai celebru portret

Revenim la dinții falși ai lui George Washington, primul președinte american și despre care se spune că ar fi fost omul cu dinții de lemn. Ceea ce nu este adevărat. Mitul începe să se descompună. După cum puteți observa în materialele video pe care curatorii Muzeului Mount Vernon se străduie să le difuzeze.

Implanturi dentare într-o zi la German System Dent București 

Bancnota de un dolar, la fel ca multe alte portrete ale lui Washington redau suferința marelui om de stat. Eset firesc, în acele timpuri proteza se făcea într-un mod relativ grosolan, nu era potrivită pentru maxilare, ceea ce producea enorme suferințe. Într-un material video se observă cum placa protezei era turnată în plumb, în ea se introduceau dinții și cele două bucăți erau legate între ele cu un arc. De observat că proteza avea mereu tendința să se deschidă (din cauza arcului), deci președintele american făcea eforturi pentru a-și ține gura închisă. (La propriu.)

Cu dinți de sclavi în gură

Dintr-un articol publicat de cei de la LiveScience.com aflăm că proteza din plumb care s-a păstrat de la Washington ar conține nouă dinți umani. De unde și ai cui erau acești dinți? În orice caz nu erau dinți de oameni morți, după cum spuneam că se practica în acea perioadă. Publicația amintită afirmă că George Washington făcea un fel de afaceri cu dinții de la sclavii lui. Că discursul inaugural al primului său mandat a fost rostit având în gură dinți de la sclavii lui.

Așadar marele om de stat, care în momentul morții sale avea 317 sclavi, le oferea un preț bun pentru a le extrage dinții din față. Preț care oricum era mai mic decât cel cu care ar fi cumpărat de la americanii albi.

Există bănuieli că George Washington ar fi cochetat cu ideea de a-și face implanturi dentare. Acestea ar fi trebuit să fie făcute de medicul francez Jean-Pierre le Mayeur. Chirurgul dentist venise în America în 1780 și practicase vreme de aproximativ un an în New York, pe atunci încă dominat de englezi. Se zice că ar fi „evadat” din oraș, oripilat de atitudinea englezilor față de prietenia francezo americană din acei ani.

Prietenii lui Washington: dentiști 

Nu știm dacă președintele american și-a făcut până la urmă implanturi sau doar a cochetat cu ideea. Știm însă cu siguranță un lucru. Că Le Mayeur a venit în America să facă implanturi. Și le făcea, colindând orașele și făcându-și reclamă dând anunțuri în ziare, după cum se poate observa în materialul publicat de Caring for Textiles. Publicația aceasta nu are specific stomatologic dar furnizează câteva informații deosebit de interesante.

Le Mayeur va fi însă un prieten de familie pentru Washington. Se pare că francezul chiar a început să se considere american. Oricum, era unul dintre cei mai în vogă dentiști ai acelor ani. Un alt prieten apropiat al primului președinte american a fost Dr John Greenwood. Din materialul publicat de canalul Youtube Atlas Obscura, puteți vedea artefacte rarisime care i-au aparținut lui Washington. Se zice că ar fi avut câteva seturi de dinți. Cea mai mare parte dintre ele ar fi fost realizate de Greenwood.

0/5 (0 Reviews)

OFERTĂ SPECIALĂ RECONSTRUCȚIE TOTALĂ

Oferta Implant dentar
Sistemul Sky Fast&Fixed Bredent ☝

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*