Fluorul în stomatologie

stomatologia si fluorul

Fluorul a fost considerat până nu demult un element vital în creșterea dinților, ca atare majoritatea medicilor stomatologi recomandau folosirea de pastă de dinți fluorizată pentru a întări smalțul copiiilor în creștere. Optica s-a mai schimbat, ajutată desigur de studiile de specialitate. Astfel, în unele țări, fluroul a început să fie serios considerat ca element vital în combaterea cariilor, un tratament de fluorizare devenind practică obișnuită pentru practica dentară.

Totuși, controversa despre fluor și dezvoltarea aplicării sale în stomatologie a ajuns foarte departe. Am putea spune că s-a transformat în temă de dezbatere între diverșii factori de decizie ai ministerelor sănătății.

Dezbaterile despre fluorizare, efectele ei în tratamentele stomatologice au reușit să determine unele țări ca să introducă în sistemul legislativ prevederi clare în ceea ce privește distribuția apei către populație. În SUA, de exemplu, companiile care distribuie apă către populație, sunt obligate prin lege și regulamente să livreze apă fluorizată suplimentar. Efectele în stomatologie se văd și sunt benefice, consideră dentiștii americani.

tratament stomatologic de fluorizare suplimentara
Tratament stomatologic: Gutieră pentru fluorizare

Fluorizarea suplimentară a apei

Pentru a demonstra influența pozitivă a fluorului și avantajul utilizării acestuia în prevenția stomatologică, Asociația Americană a Dentiștilor (ADA) a considerat de cuviință să se folosească de studii medicale făcute după toate normele și rigorile științifice. Astfel, ADA, în colaborare cu „U.S. Centers for Disease Control and Prevention” și „American Academy of Pediatric Dentistry” au reușit să impună opiniei publice studii decisive în ceea ce privește necesitatea fluorizării apei.

Mai mult, ca un fel de corolar al importanței fluorului în stomatologia modernă, pe site-ul ADA se găsește un material care demosntrează din plin efectele flurizării suplimentare a apei. Ne face plăcere să vă punem la dispoziție unul dintre aceste documente, acesta conținând informații ușor de recepționat inclusiv cititorului nespecializat cu termenii stomatologici.

Vrem însă să facem precizarea că „Tratamentele de fluorizare în cabinetele stomatologice” a fost creat în anul 2007 și are la bază concluziile a multor ani de studiu. Esențială este totuși finalitatea acestuia, respectiv că afecțiunile stomatologice au scăzut datorită îmbogățirii apei cu fluor. Nu mai discutăm despre acest subiect, despre calitatea apei și impactul asupra sănătății orale în România.

Terapiile dentare cu fluor

Fluorizarea suplimentară a apei, precum și noile metode și tehnici de tratament stomatologic cu fluor au creat o emulație deosebită despre acest subiect. Se discută relativ intens despre acest subiect pe aproape toate site-urile medicilor stomatologi, mai puțin pe cel care, în teorie, ar trebui să reprezinte „Colegiul Medicilor Dentiști din România”.

Trecând peste polemici și ignorând disputele internaționale privind fluorizarea apei, trebui să informăm cititorul că există o relativă ușurință în acest tip de tratament dentar. Astfel, parte din tratamentele de fluorizare sunt aplicate de către medicul stomatolog la cabinetul său. Acesta constau de fapt în aplicarea unor geluri prin mijlocirea unei gutiere.

Există și un gen de tratamente de autofluorizare. Acestea se pot folosi de către pacient acasă și nu prezintă difcultăți de administrare.

Ceea ce trebuie reținut este însă că fluorizarea în exces poate fi toxică și că orice tratament trebuie atent monitorizat de către medicul dvs stomatolog.

1 Comentariu

  1. Un cabinet stomatologic la standarde internationale, aparatura de ultima generatie si o echipa medicala de exceptie.
    Am obtinut foarte repede programarea, dl.doctor Daniel Ghinea deosebit de atent cu pacientul, un profesionist adevarat si o persoana foarte calda si amabila.
    Dupa ce ai pasit in cabinet ai senzatia ca ai ajuns intr-o clinica din strainatate; primirea, dotarea cabinetului, curatenia si intreaga atmosfera de aici te fac sa te simti ca in afara.

    Recomand cu toata increderea acest cabinet.
    Felicitari pentru profesionalismul si devotamentul dovedit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*