Apariția cariilor dentare

caria dentara
aparitia cariei dentare

Ce sunt de fapt cariile dentare?

Caria nu este altceva decât efectul distructiv al bacteriilor asupra dintelui. Reprezintă cea mai răspândită afecțiune dentară care apare la om și prima cauză de pierdere a dințiilor.

Caria este de fapt un proces de distrugere progresivă a dintelui, începând cu smalțul, stratul dur al dintelui, și înaintând către straturile moi și sensibile ale acestuia, dentina și pulpa. În stadiile incipiente, cariile nu sunt dureroase și nu sunt întotdeauna vizibile cu ochiul liber.

Acestea pot fi însă identificate la radiografie, în cadrul controalelor periodice, ceea ce ar conduce la luarea măsurilor necesare stopării evoluției acestora către stadiile mai avansate și la salvarea dintelui.

În stadiile avansate, afectarea pulpei dintelui este însoțită de durere, semn al inflamației și infecției țesuturilor moi ale dintelui ce conțin vase de sânge și nervi.

Cariile apar cu predilecție pe suprafețele ocluzale ale dinților, în șanțuri și fisuri, precum și în zonele mai puțin expuse, între dinți, unde periajul nu se poate executa la fel de temeinic, favorizând acumularea resturilor alimentare și proliferarea bacteriilor.

Cum apare o carie

Resturile alimentare rămase între dinți sunt hrana bacteriilor a căror activitate formează caria. O igienă precară și acumularea resturilor alimentare între dinți și pe dinți favorizează dezvoltarea bacteriilor. Acestea se înmulțesc, formând pe smalțul dintelui o peliculă subțire, dar lipicioasă care se numește placă bacteriană, care prin întărire formează tartrul.

Zaharurile și carbohidrații din resturile alimentare rămase pe dinți sunt descompuse de bacteriile din flora microbiană orală în acizi într-un proces de fermentație. Acizii rezultați din fermentație demineralizează smalțul dintelui, afectând integritatea acestuia și formând cavități ce înaintează spre pulpa dintelui.

Copiii, cei mai mari consumatori de dulciuri și de băuturi carbogazoase, sunt mai expuși formării cariilor. Ca măsură profilactică se recomandă un control strict al cantității de dulciuri și băuturi carbogazoase ingerate precum și o igienă corespunzătoare după consumul alimentelor dulci.

Agenții infecțioși – Bacterii precum Streptococcus mutans si Lactobacilul sunt bacteriile implicate în procesele de fermentație a resturilor alimentare din cavitatea bucală. Înmulțirea necontrolată a acestora și o activitate intensă a acestora va dezechilibra PH-ul de la nivelul cavității bucale.

Igiena bucală și rolul ei

O igienă precară favorizează acumularea bacteriilor în cavitatea bucală, precum și a resturilor alimentare care stimulează activitatea și înmulțirea acestora. Ca măsură profilactică se recomandă respectarea regulilor de igienă dentară zilnică: periaj minuțios cu o periuță de dinți de calitate, de două ori pe zi, folosirea aței dentare și a apei de gură antibacteriene.

Calitatea țesuturilor dentare, în principal al stratului superior. Smalțul este, de asemenea, un factor favorizant pentru apariția cariilor. Un smalț puternic, solid, compact își îndeplinește mai bine rolul protector și este mai greu de străpuns de substanțele acide.

Vârstele foarte tinere unde mineralizarea dintelui este încă instabilă, dar și vârstele înaintate unde retracția gingivală dezvelește zonele vulnerabile ale dintelui sunt mai expuse formării cariilor. Ca măsură profilactică se recomandă respectarea programărilor la controlul stomatologic periodic și aplicare locală, pe suprafața dintelui, a substanțelor fluorurate.

Saliva are rol de anihilare a zaharurilor și protejează dinții. Indiferent de cauza lipsei acesteia, gura uscată este un factor favorizant pentru apariția cariilor.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*