Cabinetele stomatologice se redeschid. Reguli noi!

clinica stomatologie Bucuresti
Se redeschid cabinetele de stomatologie. Nu-ți fie teamă, vei fi în siguranță!

Cabinetele stomatologice își vor relua activitatea alături de alte activități care au fost oprite pe perioada stării de urgență. Nu înseamnă că pericolul a trecut. Este important însă să știi că vei fi în siguranță atunci când mergi la dentist.

Contactează-ne pentru a efectua o programare

Dacă ai avut probleme dentare pe parcursul carantinei, iată, a venit momentul când poți mergi să țil le rezolvi. Poți să-ți faci și controlul de rutină la care ai renunțat din cauza pandemiei. Într-un cuvânt, este un prim pas spre normalitate. 

Cariile sau problemele lucrărilor dentare, orice alte afecțiuni trebuie semnalate din timp. Aceasta pentru a prioritiza programările care nu suportă amânare. Este foarte important să comunici deschis cu personalul cabinetului încă din momentul în care decizi să-ți faci o programare. 

Echipamentul personalului medical

Pentru a preveni transferul de microbi, din exterior spre interior, personalul medical trebuie să fie echipat corespunzător. Se întâmpla acest lucru și înainte, dar acum nu facem decât să reamintim regulile de igienă. Astfel, medicii vor avea uniforme curate și dezinfectate care nu se utilizează decât în perimetrul cabinetului. De asemenea, pentru un plus de siguranță, în această perioadă se recomandă purtarea protecțiilor speciale pentru protejarea uniformelor. 

Cei ce activează în clinicile de stomatologie sunt familiarizați cu mănușile și măștile. Nu au lipsit niciodată în acest domeniu. De acum însă va exista un motiv în plus să fie purtate. Mâinile medicilor vor fi în permanență spălate și dezinfectate, chiar dacă aceștia poartă mănuși. Aceștia sunt obligați să ia toate măsurile de siguranță pentru a se proteja pe ei înșiși, dar mai ales pe tine. 

De asemenea, instrumentarul medicilor dentiști, tot ce este necesar tratamentelor dentare este dezinfectat într-un mod riguros și vidat în folii speciale. Așadar, la German System Dent nu ai de ce să-ți faci griji în privința transmiterii bacteriilor. Ești protejat. 

Echipamentul tău

Pacienții vor primi protecții pentru pantofi la intrarea în cabinetele stomatologice pentru a nu răspândi microbii aduși din exterior. De asemenea, aceștia își vor putea dezinfecta mâinile, atât la intrarea cât și la ieșirea din cabinet. Le sunt puse la dispoziție materiale de dezinfecție.

Pentru a evita aglomerația în zona de așteptare a cabinetului, Colegiul Medicilor Stomatologi din România a emis un set de măsuri și recomandări. Despre o parte dintre acestea am spus și noi în postarea noastră anterioară.

Vă reamintim, s-a recomandat să fie redus numărul programărilor și acestea să fie efectuate la o distanță mai mare de timp. Astfel, se va reuși păstrarea distanțării sociale și prevenirea contactului dintre pacienți. De asemenea, se recomandă ca medicii să își organizeze programul astfel încât să nu existe decalări și să se ajungă la aglomerație. 

Mediul de lucru

Cât despre mediul în care medicii și asistenții își desfășoară activitatea, este obligatoriu ca toate suprafețele din cabinete să fie curățate și dezinfectate cu o frecvență sporită. Aceasta pentru a împiedica bacteriile să se dezvolte. Astfel, sănătatea pacientului și a personalului medical vor fi protejate. 

Ca și până acum, vei fi în siguranță în cabinetele stomatologice de la Clinica German System Dent. Este foarte important să nu amâni și mai mult problemele dentare. Nu-ți fie teamă să vii la dentist. După cum ți-am spus, vei fi în siguranță.

Vezi întregul sert de măsuri și recomandări ale Colegiului Medicilor Stomatologi din România.

0/5 (0 Reviews)

OFERTĂ SPECIALĂ RECONSTRUCȚIE TOTALĂ

Oferta Implant dentar
Sistemul Sky Fast&Fixed Bredent ☝

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*