Abonamente stomatologice

Fiind medici stomatologi știm cât de importantă este PREVENȚIA și cât de mult ajută să descoperi o problemă medicală la timp. În medicină în general și în stomatologie la modul particular se recomandă efectuarea controalelor medicale periodice.

Un control stomatologic periodic te poate scuti de multe neplăceri, îți poate salva unul sau mai mulți dinți sau chiar întreaga dantură. De asemenea, controlul stomatologic periodic te poate ajuta să descoperi alte probleme de sănătate deoarece, în cazul anumitor afecțiuni pot aparea modificări la nivelul danturii sau gingiilor.

Orice problemă stomatologică descoperită la timp este mult mai ușor de tratat decât cea care este depistată într-un stadiu avansat. Atunci când o problemă este depistată în stadii incipiente, pacientul are parte de o experiență mai ușoară, de timp mai scurt de tratament, nivelul de stres la care este supus este scăzut și investițiile financiare sunt mai mici. Din păcate, în România prevenția nu este tratată cu seriozitate, iar noi, ca medici ne-am dori acest lucru. De aceea, pentru a susține această cauză în care credem venim în întâmpinarea pacienților nostri cu abonamentele stomatologice.

Abonamentele au fost create special pentru a acoperi nevoile oricărei categorii de vârstă, dar și ale întregii familii. Acestea au rolul de a responsabiliza pacientul și de a-l face conștient de importanța controalelor stomatologice periodice. Abonamentele au incluse servicii în funcție de necesitățile pacienților și sunt create astfel încât să fie avantajoase din punct de vedere financiar.

Poți avea acum posibilitatea să beneficiezi de servicii stomatologice profesionale la prețuri avantajoase.

Iti prezentam principalele avantaje pentru care trebuie sa alegi unul din abonamentele noastre.

  • Beneficiezi de reduceri la manopere

  • Planul de tratament este gratuit

  • O consultatie gratuită pentru o persoană apropiată

  • Esti informat cu noutatile din domeniu

  • Tarife cu 30% mai mici